Meciul zilei

Publicat: luni,  03 decembrie 2018
Meciul Zilei by Laurentiu Slb
214

West Brom - Brentford

West Brom simte lipsa jocurilor din primul eșalon și speră ca anul acesta să se reîntoarcă acolo însă duelurile mai sunt multe în eșalonul secund, iar dacă va pierde din concentrare acest aspect, revenirea acesteia va mai dura un an. Formația condusă de pe bancă de englezul Moore a avut un start perfect de sezon, câștigând aproape fiecare joc în primele etape, însă ulterior având un moment în care întreaga echipă a căzut, iar abia acum a reușit să se ridice din nou. West Brom se află pe locul 4 cu 34 de puncte, iar de cca 3 etape reușește să lege din nou victorii. Doar 5 puncte o despart de locul 2, cel care asigură promovarea directă, și se poate apropria și mai mult dacă va profita de cele trei puncte puse în joc în această seară.

 

Brentford se deplasează pe The Hawthorns unde va încerca să iasă cu fața curată din această deplasare deoarece este conștientă de dificultatea partidei și de faptul că va fi extrem de greu să scoată măcar un punct pe acest stadion. Antrenată de danezul Frank, Brentford a reușit să uimească pe fiecare iubitor de fotbal de Championship prin dorința acesteia de a oferi la fiecare partidă un joc complet ofensiv care să bucure pe toată lumea, lucru observat chiar în urmă cu un sezon când a avut cel mai mare golaveraj dintre toate formațiile de Championship. Anul acesta continuă în aceeași manieră, având un golaveraj de 30 de goluri până în acest moment și cca 28 primite. Se află doar pe locul 18 cu 21 de puncte, iar soarta celor de la Brentford se schimbă de la săptămâna la săptămâna deoarece în ultima vreme a legat ceva înfrângeri contra celor de la QPR, Middlesborough și Sheffield, fiind obligată de această dată să scoată măcar un punct.

 

Casele de pariuri observă diferența de valoare și de joc din ultima vreme dintre cele două formații și oferă cotele în funcție de aceste aspecte într-un mod corect, însă nu chiar atât de diferențiabil, West Brom având în continuare o cotă destul de mare pentru a se impune în această seară. Voi miza pe un rezultat pozitiv al gazdelor în această seară care cred că vor profita de forma slabă a oaspeților, mai ales că defensiva este una destul de dezorientată în ultima vreme, iar Gayle și Rodriguez abia așteaptă să își mărească cota de goluri din lista marcatorilor.

Plaseaza acest bilet la Unibet

Cota
1.85
West Bromwich - Brentford
FOOTBALL - Anglia Championship
Timp regulamentar: 1
1.85
Case de pariuri recomandate
Editeaza meci West Bromwich - Brentford