420

SCM Craiova, victorie mare în prima etapă a grupelor Cupei EHF la handbal feminin. Când se joacă următorul meci




Sâmbata seară, 5 ianuarie, handbalistele de la SCM Craiova au trecut, fără probleme, de danezele de la Nykobing, scor 18-12 (9-6) în primul meci din Grupa D a Cupei EHF. Un mare merit pentru numărul mic de goluri încasate l-a avut și portăriţa de origine bulgară Ekaterina Dzhukeva, care a intervenit salvator de 15 ori, încheind partida cu un procentaj de 60%.

Oltencele au marcat prin Serici 4, Ianăşi 4, Trifunovici 2, Tănasie 2, Fachinello 2, Vizitiu 2 şi Tătar 2, iar nordicele prin E. Westberg 3, Pedersen 3, K. Kristiansen 2, Ikehara 2, Lagerqvist 1 şi Housheer 1.



În etapa a doua, elevele lui Bogdan Burcea și totodată deţinătoarele trofeului vor merge în Spania, la San Sebastian, pentru duelul cu Amara Bera Bera, pe 12 ianuarie. Meciul va începe la orele 19:00 și va fi transmis de Digi Sport 1 și Telekom Sport. Campioana Spaniei dispută astăzi primul meci din grupă, contra echipei croate Podravka Koprivnica.

Cealaltă reprezentantă a României în cadrul acestei competiții, SC Măgura Cisnădie va evolua tot astăzi în primul meci din faza grupelor, de la orele 13:30, împotriva danezelor de la Esbjerg.


Photo Credit: facebook Handbal Feminin şi SCM Craiova Handbal Feminin

Daniel Radu
 


Case de pariuri recomandate