131

PSG - Liverpool, finala pentru optimi



Paris Saint-Germain si Liverpool se infrunta in cel mai important meci al serii in UEFA Champions League pe Parc des Princes intr-o veritabila finala pentru calificarea in optimile de finala. Trupa lui Jurgen Klopp a pierdut in ambele deplasari din actuala campanie europeana, in timp ce PSG a aratat destul de vulnerabila, in comparatie cu Ligue 1, unde are procentaj maxim dupa primele 14 etape.

Parizienii au cel mai mic numar de puncte dupa primele patru runde in grupele Champions League din editia 2004-2005 incoace si si-ar putea vedea spulberate visele de a cuceri Cupa cu Urechi Mari inca din aceasta seara in cazul unui esec si daca Napoli se impune acasa cu Steaua Rosie Belgrad.

Totusi, PSG nu a mai pierdut pe teren propriu in Champions League din decembrie 2004, cand era invinsa de TSKA Moscova cu 3-1. In momentul de fata, toate cele patru componente ale grupei C au sansa de a merge mai departe, insa lucrurile se pot limpezi sau complica in aceasta seara.

Duelul din capitala Frantei se anunta si mai interesant tinand cont de ceea ce s-a intamplat in tur, cand Liverpool s-a impus cu 3-2 in urma unui gol inscris in prelungiri de Roberto Firmino, dupa ce fusese egalata de la 2-0 la 2-2. Mai mult chiar, confruntarile dintre Jurgen Klopp si succesorul sau pe banca Borussiei Dortmund, in 2015, Thomas Tuchel au oferit un spectacol total si in dubla de senzatie din sferturile Europa League din 2016 dintre "cormorani" si galben-negri.

Pentru jocul de diseara, antrenorul lui PSG nu stie daca se va putea baza pe Neymar si Mbappe, tocmai oamenii elogiati de Kloppo la conferinta de presa de ieri: "Este mult mai dificil sa pregatesti un meci impotriva unui adversar pe care jucatorii mei nu il cunosc. Avem si sesiuni video, dar aceasta generatie a vazut probabil 500 de mii de filmulete pe YouTube cu Neymar, Cavani si Mbappe, astfel incat cred ca stiu mai multe despre calitatile lor individuale decat mine."

Tot managerul gruparii de pe Anfield a punctat si cum poate fi oprit cel mai scump trident ofensiv din istoria fotbalului: "Ei pot straluci doar daca au mingea, asa ca trebuie sa ne aparam bine."

Echipe probabile:

PSG: Buffon - Marquinhos, Thiago Silva, Kimpembé - Meunier, Verratti, Di Maria, Bernat - Mbappé, Cavani, Neymar

Liverpool: Allison - Alexander-Arnold, Gomez, Van Dijk, Robertson - Henderson, Wijnaldum - Milner, Firmino, Mané - Salah.


Case de pariuri recomandate