Reversul medaliei: Nu avem nicio junioară în Top 180 ITF, după foarte mulți ani. Nu mai avem nici turnee în cadrul cărora cele actuale să facă pasul către circuitul WTA


Lipsa din ultimii ani a mai multor proiecte viabile, a turneelor sau a unor strategii concrete în vederea dezvoltării tenisului românesc pe termen lung (n.n. sport care se află actualmente și în punctul maxim în România) începe să fie resimțită din ce în ce mai mult și la feminin. Singura reprezentantă a țării noastre din Top 200 ITF Juniors este la ora actuală Smaranda Corneanu (n. 25.06.2001, loc 182).

Dacă trăim cu iluzia că avem șase jucătoare de simplu în Top 100 WTA datorită unui sistem bine pus la punct (n.n. așa cum se întâmplă în multe țări) sau vreunei alte teorii bizare, poate ar trebui să ne trezim la realitate, aceasta fiind una destul de sumbră. Rezultatele au fost obținute exclusiv prin sacrificiile jucătoarelor, ale părinților și apropiaților sau, după caz, și ale oamenilor din domeniul privat care au crezut în ele.

Luna trecută v-am prezentat articolul "Anul cu cele mai puține turnee organizate în România din 2003 încoace, pe circuitul profesionist." 

În noiembrie ați putut citi un altul, intitulat "Al doilea cel mai slab sezon pentru români, din 2001 încoace, din punct de vedere al titlurilor ATP, Challenger sau ITF cucerite la simplu."

Iar în decembrie v-am adus la cunoștință faptul că "Nouă români au ales să reprezinte altă țară din 2014 şi până azi, la tenis".
 

Într-un interviu pentru ProSport, domnul George Cosac spunea că au organizat 41 de turnee internaționale în 2018. Sigur, cifra este corectă, dar nouă au fost de tip ITF Seniors, dedicate jucătorilor retrași, două pentru cei în scaun cu rotile, un ATP Challenger și un WTA. Rămân 28 pentru Tennis Europe, ITF Juniors și ITF Pro, deci să vă mai prezint încă o dată tabelul cu situația turneelor ITF Pro, la feminin:
 

 An   turnee $10-15k  turnee $25k  turnee +$25k
 2004   12  0  0
 2005   12  0  0
 2006   12  0  0
 2007   12  2  0
 2008   12  0  1
 2009   8  0  1
 2010   8  1  1
 2011   6  2  1
 2012   6  1  2
 2013   6  1  1
 2014   10  1  0 + WTA 
 2015   9  2  0 + WTA 
 2016   11  1  0 + WTA 
 2017   8  1  0 + WTA 
 2018   5  0  0 + WTA 


*

* pe 28.05.2007, anul când s-au organizat cele mai multe competiţii, România avea zero jucători și jucătoare în Top 100 ATP și WTA, iar tenisul nu avea probabil nici 5% din popularitatea de care beneficiază acum. La masculin situația e similară, doar că nu am inclus datele în articol încă.



Să mai spunem și că în ultimii 3 ani și 10 luni singurele românce au pătruns pentru prima oară în Top 200 WTA la simplu au fost Irina Bara (23 ani, 155 WTA actualmente, fostă 139 WTA în august) și Gabriela Ruse (21 ani, 251 WTA actualmente, fostă 182 WTA în iulie).

Ar mai fi și Bianca Andreescu (18 ani, 107 WTA), românca născută în Canada care a reprezentat pe parcursul întregii cariere țara frunzei de arțar și care, poate fără sprijinul mare al federației canadiene de specialitate nu ar fi ajuns aici sau cel puțin nu atât de repede. Merită toată aprecierea, dar să ne mândrim în mod exagerat cu performanțele ei sau să comparăm cu cele reușite de tinerele din țara noastră care răzbat pe cont propriu este puțin tras de păr.


Lucian Blaga spunea că "Realitatea e ruina unui basm". Basmul din tenisul românesc e frumos, pentru moment. Ce vom face când nu va mai fi?


Photo Credit: Getty Images, Shutterstock, Shenzhen Open, Haptic Kinetics

Daniel Radu

 


Case de pariuri recomandate
Ultimele pariuri