România, din nou la "masă" cu greii din tenis ? Detalii despre ATP Cup şi cum ar putea participa Copil, Tecău şi Mergea în cadrul acesteia



Federația Internațională de Tenis (ITF) s-a aflat în centrul unui imens scandal în luna august a anului curent, după ce restructurarea completă a tradiționalei Cupe Davis a fost aprobată. Dacă România nu va fi prezentă prea curând la masa granzilor, printre principalele 18 echipe, pe Marius Copil, Horia Tecău sau Florin Mergea i-am putea vedea evoluând împotriva numelor cu greutate din lumea sportului alb în cadrul unei noi competiții similare, aparținând de ATP.

Războiul dintre cele două foruri este cât se poate de fățiș în acest sens, iar Asociația Tenismenilor Profesioniști a anunțat zilele acestea detaliile privind Cupa ATP (n.n. ATP Cup). Astfel, 24 de națiuni urmează să se dueleze la începutul anului 2020, între 3 și 12 ianuarie, pentru un nou trofeu. Acestea vor fi împărțite în șase grupe de câte patru, opt dintre ele urmând a avansa în fazele eliminatorii.


Echipele vor fi alcătuite din maximum cinci jucători, iar meciurile (două de simplu și unul de dublu) se vor disputa pe teritoriul Australiei, în trei orașe diferite. De asemenea, cei care se vor impune la final vor putea acumula până la 750 de puncte în clasamentul mondial, iar premiile în bani totalizează 15 milioane de dolari.

Criteriul pe baza căruia se va realiza selecția celor 24 va fi poziția din clasament a celui mai bun jucător de simplu din cadrul fiecărei națiuni. Așadar, speranțele României în vederea participării stau în Marius Copil (locul 61 ATP). La momentul actual, cei mai bine clasaţi tenismeni din țările cu numărul 23, 24 și 25 sunt Martin Klizan (Slovacia, loc 41), Nicolas Jarry (Chile, loc 43) și Joao Sousa (Portugalia, loc 44), presupunând că toți cei dinaintea lor vor confirma prezența.

La final mai menționăm faptul că noua Cupă Davis va avea loc între 18 și 24 noiembrie 2019, prin urmare rămâne de văzut care dintre cele două competiții (aceasta sau ATP Cup) va avea cel mai mare succes, din toate punctele de vedere.

 


Photo Credit: Neal Trousdale (opentenis.ro)

Daniel Radu


Case de pariuri recomandate
Ultimele pariuri